Lotul numeros antrenat de Mircea Rednic începe să piardă jucători. Nu dintre cei mai importanți, dar unii folositori în momentul în care infirmeria clubului este plină. Silviu Izvoranu și Lucian Goian sunt, în proporție de 99 la sută, transferați la Terek Groznîi. Oferta rușilor pentru cei doi a sosit pe masa lui Cristi Borcea ieri, la ora 12:00, iar președintele executiv al „câinilor” nu a mai stat pe gânduri. A spus „Da” imediat și le-a comunicat fotbaliștilor să se întoarcă în Antalya, de unde ei tocmai reveniseră în țară cu câteva ore mai devreme! Cei doi apărători s-au conformat, ajungând deja în cantonamentul rușilor pentru a semna contractele de joc.
Ghionea: „Vreau titlul cu Steaua!”
Și, totuși, Izvoranu și L. Goian nu au fost primele variante de transfer în strategia oficialilor lui Terek. De fapt, cecenii se orientaseră inițial spre stelistul Sorin Ghionea, dar stoperul a refuzat ferm. „Nu vreau să plec la Groznîi. Îmi doresc titlul cu Steaua”, a sunat răspunsul internaționalului român. Cu pista Ghionea căzută, frații Becali l-au propus la Groznîi pe Ionuț Rada, dar, de această dată, au refuzat cecenii: „A stat mai mult rezervă în ultimul timp. Nu e de noi”. Și, astfel, Terek a luat la pachet doi dinamoviști: Izvoranu și Goian.
Suma de transfer: 700.000 de euro
Dinamo și Terek s-au înțeles deja asupra sumei afacerii. Izvoranu a costat 500.000 de euro, iar Lucian Goian 200.000 de euro. Aceasta în condițiile în care Steaua cerea numai pe Ghionea 1,5 milioane de euro. Jucătorii urmează să încaseze salarii între 200.000 și 300.000 de euro pentru contracte pe o perioadă de trei ani fiecare.
Â
„Goe“, rezervă, Izvoranu titular
Decizia lui Dinamo de a renunța la cei doi fotbaliști este oarecum surprinzătoare, mai ales că defensiva roș-albilor suferă. Chiar dacă s-a reușit repatrierea lui Moți, apărarea este în piuneze, pentru că Blay vrea să plece, Julio Cesar a semnat cu Gaziantep, iar Pulhac este grav accidentat. Așadar, Izvoranu urma să fie titularizat ca fundaș stânga în retur, iar Lucian Goian ar fi fost prima rezervă pentru cei doi stoperi, Moți și Tamaș.
Vor fi colegi cu Arthuro!
Brazilianul Arthuro, care a evoluat la Steaua, a fost cumpărat și el de Terek! Astfel, Izvoranu și Goian vor fi de acum coechipieri cu fostul lor rival. Brazilianul a plecat din Ghencea după ce Gigi Becali a spus că nu mai are nevoie de serviciile lui. Arthuro a venit liber de contract la Terek.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER